Anamaria Vasile

Cum arătau Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua pe când abia s-au cunoscut? VIDEO de senzație

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp sunt, acum, din nou un cuplu și reîncearcă să își contruiască o nouă relație, așa cum au avut în urmă cu doi ani, pe când se cunoscuseră și s-au îndrăgostit la prima vedere.

Culiță Sterp a fost, totdeauna, un cuceritor, iar Carmen de la Sălciua a căzut repede în mrejele tânărului artist, la acea vreme departe de de ideea de a se transforma în cântăreț.

Încet, încet, cei doi au decis însă să formeze un cuplu și pe scenă, nu doar în viața lor, așa că, fără să stea pe gânduri, talentata Carmen de la Sălciua a început să îl învețe să cânte pe Culiță Sterp. Iar în acea perioadă, Culiță nu făcuse cursuri de canto și cânta cam după ureche, dar  Carmen de la Sălciua îl susținea, așa cum se poate observa și în video-ul de mai jos.

Cei doi însă, îndrăgostiți până peste cap unul de celălalt, exersau de zor, chiar și în mașină, se filmau de fiecare dată și păreau suficient de amorezați unul de celălalt încât să nu se gândească că, vreodată, se vor face praf prin declarații, la divorț.

 

Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua s-a căsătorit în 2017

„Într-o zi mi-a zis că are nevoie de un text pentru o piesă, ea își făcea textele singură (melodie si text) si i-am zis, o să îți fac eu un text frumos! Am mai făcut la câțiva artiști de muzica populară texte, era o pasiune pentru mine pentru care din păcate nu prea mai am timp acum, și i-am făcut și ei! Am surprins-o foarte tare, i-a plăcut maxim, după i-am zis stai să îți cânt ceva pentru tine că tu cânți la toți dar tie cine îți cântă? Când m-a auzit a rămas fără cuvinte (asta poate să spună și ea) și a zis: „tu trebuie neaaparat să iei în serios treaba asta și sa te apuci de cântat serios” (până atunci cântam doar de plăcere nu era o meserie) și tocmai asta am făcut, i-am urmat sfatul, am mers la canto la Alba Iulia cam un an și după ce m-am simtit pregătit am făcut prima melodie împreuna care a prins foarte bine la public după care au urmat și altele. Acum avem evenimente până în 2019 câte 3, 4 zile pe săptămână, câteodată de joia până duminica, în August avem cam în fiecare zi, avem formația noastră”, spunea Culiță Sterp. Culiță Sterp a cerut-o pe Carmen în căsătorie într-un mod inedit, chiar de ziua îndrăgostiților în 2017 și au avut o nuntă de vis, cu peste 500 de invitați, iar dansul mirilor a fost cântat chiar de artist.

„Au mai trecut încă vreo 7 luni după ce am cerut-o și am făcut cununia civilă, iar acum de o lună am făcut și nunta. Am cantat piesa pe care am dansat dansul mirilor, avut peste 500 de invitați, a fost minunat. În Noiembrie vom merge în Tailanda in luna de miere unde sperăm să filmăm și un videoclip și poate pentru a doua oară și în America, am fost invitați anul acesta in luna Martie unde am cântat in mai multe locuri pentru românii de acolo”, spunea pe atunci Culiță Sterp. Din păcate, relația lor nu a durat așa cum și-ar fi dorit, iar în 2018 cei doi s-au despărțit.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp și-au negociat împăcarea

De altfel, au aflat reporterii WOWbiz.ro, între Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua se purtau discuții, pe ascuns, cu câteva săptămâni înainte ca relația lor să se concretizeze. ”Carmen și Culiță vorbeau pe ascuns, la telefon. Bănuiesc că el a contactat-o pe Carmen, iar ea a fost fericită că s-a întâmplat așa. Au vorbit destul de mult, o făceau de fiecare dată când aveau câteva momente libere, de singurătate. Atunci au deschis discuția despre împăcare, iar Carmen i-a pus câteva condiții”, ne-a spus, în exclusivitate, o persoană apropiată din preajma celor doi. Mai mult decât atât, pentru a o convinge pe Carmen de la Sălciua de intențiile sale cât se poate de onorabile, Culiță Sterp a făcut și o serie de gesturi care i-au dovedit artistei că nu se joacă. ”A avut grijă să o lase mai moale cu Plușica, să nu se mai vadă cu ea. Carmen a văzut că fostul ei soț nu glumea cu privire la relația pe care și-o dorește cu ea, așa că a început și ea să se schimbe față de Cosmin Isăilă, să răcească treptat relația. Apoi au discutat despre viitorul lor împreună, iar Carmen i-a cerut un lucru cât se poate de simplu lui Culiță: să nu o mai înșele vreodată. Iar el a jurat că nu va mai călca strâmb și a plusat mărturisindu-i că se gândește la o familie mare alături de ea. Carmen, când a auzit de asta, i-a și dat papucii lui Cosmin Isăilă și s-a întors la Culiță. Normal, Culiță a făcut, între timp, toate demersurile pentru a-și liniști familia, mai ales că cei din partea lui au făcut-o praf pe Carmen când era în divorț de el”, ne-a mai spus sursa citată.

Mai mult, în negocierile celor doi și-a făcut loc și discuția despre copii, decizia amândurora fiind să mai aștepte cel puțin un an, mai ales că acum carierele lor sunt în plină ascensiune. ”Și Carmen, și Culiță, vor copii. Măcar doi, dar au decis să mai aștepte un an, doi, pentru a se recăsători înainte”, ne-a mai dezvăluit apropiatul celor doi.