Tudor Chirilă și Irina Rimes s-au înțepat din nou la Vocea României, după ce a cântat Andi Țolea, un concurent pentru care s-au întors toți jurații. Prima care s-a întors pentru puștiul care a cântat melodia „Make it rain” a fost Irina Rimes, acesta fiind motivul de la care a început disputa între cei doi jurați.
Tudor Chirilă, către Irina Rimes: „Cine să ți-o dea?”
Mai întâi, Irina s-a ciondănit cu Smiley, după care a intrat în colimatoriul lui Tudor Chirilă. Interpreta hit-ului „Visele” le-a spus colegilor din juriu că dacă nu s-ar fi întors ea, nu s-ar fi întors niciunul, mai ales că moldoveanca a hotărât să dea o șansă tânărului abia când a terminat de cântat melodia. Imediat după Irina s-au întors toate scaunele, la câteva secunde distanță.
De aici și până la ceartă au mai doar alte câteva secunde. Tudor Chirilă a făcut o serie de comentarii insinuante la adresa Irinei, comentarii pentru care, dacă ar lucra la un post de televiziune din Germania, Spania sau Anglia, ar fi fost sancționat pentru misoginism. La un moment dat, cântărețul a uitat de camerele de luat vederi și a avut o reacție destul de urâtă la adresa colegei sale, chiar dacă totul era cusut ca o glumă.
Irina, către Tudor: „Ești cel mai violent”
„Imaginează-ți că toți dintre noi au deja echipele formate. Eu știu că o să mi-o iau, grav, pentru că am apăsat pe buton”, a declarat Irina Rimes încercând să îl convingă pe concurent să intre în echipa ei, moment în care a fost întreruptă de Chirilă: „Cine să ți-o dea?”. Irina a salvat imediat situația stânjenitoare spunând că poate fi mustrată de producție, de colegi, de public poate, la care Chirilă a revenit: „Eu nu știu să dau, Irina! Tu ai uitat asta!”.