Anamaria Vasile

Câteva luni sau o viață întreagă? Ce diferenţă de vârstă trebuie să fie între tine şi partener pentru a avea o relaţie fericită

Se spune că dragostea nu are vârstă și există cazuri în care acest principiu se aplică cu ușurință, însă în majoritatea relațiilor, diferența de vârstă ajunge să devină o problemă și chiar o cauză a multor despărțiri.

Chiar dacă la începutul unei relații suntem luați de val și pierdem din vedere acest aspect, diferența de vârstă între noi și partener ar trebui să ne preocupe încă de la început. Cercetătorii de la Universitatea Emory din Atlanta au descoperit că orice diferență de vârstă între parteneri, oricât ar fi de mică, poate avea efecte negative asupra relației de cuplu. Astfel, aceștia au calculat care sunt șansele ca un cuplu

Diferența de vârstă nu este în sine un impediment într-o relație, însă cu cât aceasta este mai mare, cu atât cei doi parteneri au concepții diferite despre viață, se raportează altfel la probleme și au cu totul alte priorități. În urma studiilor, cercetătorii au descoperit că atunci când între parteneri diferența de vârstă este de 5 ani, aceștia au 18% șanse de despărțire, iar procentul crește pe măsură ce diferența de vârstă este mai mare. Astfel, când la mijloc sunt 10 ani, cuplul are 39% șanse de despărțire, iar șansele ca un cuplu să reziste sunt aproape nule când diferența de vârstă este de 20 de ani, procentul fiind de 95%, potrivit nypost.com.

Cu toate acestea, există și o diferență de vârstă acceptată, în care problemele de cuplu au mai puține șanse să apară. Dacă între cei doi parteneri există doar un an diferență, cercetătorii sunt de părere că aceștia au o gândire apropiată și o viziune comună despre anumite lucruri, ceea ce ajută relația să dureze cât mai mult timp, poate chiar o viață întreagă.