Anamaria Vasile

Horoscopul lunii aprilie. Zodiile care îşi găsesc sufletul pereche în următoarele zile

Astrologul Remus Ionescu a realizat horoscopul lunii aprilie pentru fiecare zodie în parte. Dacă vrei să afli cum stai cu dragostea, cu sănătatea sau dacă vei câștiga sau vei pierde bani, citește în continuare horoscopul lunii aprilie.

Horoscopul lunii aprilie

Berbec

Inceputul lunii ii gaseste pe nativii Berbec in plina activitate: fie practic, fie informandu-se, studiind, pregatind documentatia pentru o afacere, un demers birocratic sau o lucrare pe care urmeaza sa o sustina in fata unei comisii. Posibila nehotarare legata de data demararii unei afaceri sau a unui proiect de alta natura: ceva ii nemultumeste, nu le da siguranta rezultatului sau vor sa corecteze variante despre care s-au convins cu alta ocazie ca nu functioneaza.

Posibile neclaritati in viata sentimentala, in relatia de cuplu sau poate ca raman cu niste suspiciuni legate de timpul sau de interesul pe care li-l acorda celalalt, suspiciuni aparute in ultimele doua decade ale lunii martie. In situatii exceptionale in care lucrurile dintre cei doi nu functioneaza prea bine de multa vreme apar ganduri legate de iesirea din relatie, de o viata noua pe cont propriu. Importanta schimbare in bine in acest plan incepand din data de 20 aprilie, o data cu intrarea lui Venus in semnul lor: se clarifica lucrurile, vine partenerul cu declaratiile de care Berbecii au atata nevoie sufleteasca. Iar pentru cei care nu au o relatie, se prea poate ca a treia decada a lunii sa le aduca o intalnire pe masura asteptarilor lor.

Taur

Aprilie se anunta a fi o luna neasteptat de buna pentru nativii zodiei Taur. Poate aparea un plus consistent in afacerile lor, in veniturile salariale. Se simt bine in cercul lor de prieteni, isi largesc cercul de cunostinte, se alatura unei organizatii profesionale, au de castigat de pe urma timpului petrecut socializand. Observa in jurul lor exemple de succes profesional ori sunt impulsionati de vechi cunostinte, prieteni. Mai mult, promisiunile care li se fac au toate sansele sa se materializeze curand. Iar toata atmosfera compenseza in buna masura deficitul de energie fizica sau de incredere legata de inceputul unui proiect (o atitudine mai degraba contemplativa in primele doua decade ale lunii, dar mult mai hotarata incepand din data de 20 aprilie cad Soarele intra in semnul lor zodiacal).

Bune aspecte in sfera financiara pentru mai mult de jumatate din luna: un numar crescut de clienti, spor sau recompensa salariala sau poate ca apar acele sume cu titlu de stimulent, bonificatie, fonduri nerambursabile, ajutor etc. pentru care au facut demersuri.

Gemeni

In ansamblu, aprilie este pentru Gemeni o luna destul de dinamica (in special in primele doua decade ale acesteia). Culeg acum roade si ecouri ale unor actiuni si rezultate recente, apar posibilitati de schimbare a locului de munca sau este loc de renegocierea salariului acolo unde se gasesc actualmente.

Daca in martie au fost mai mult in expectativa, facand si refacand calcule, observand si tragand concluzii, acum vor sa treaca la actiune. Iau initiativa unor intalniri sau negocieri, vin cu propuneri si cu variante, unii fac demersurile legale pentru deschiderea unei firme, altii aleg sa isi lanseze/promoveze servicii sau produse. Configuratia astrala le este favorabila in aceasta perioada si chiar ii poate impinge de la spate: sunt cautati, solicitati, preferati, anuntati drept castigatori ai unei licitatii sau concurs.

Important este sa isi dozeze eforturile si sa incerce sa isi calculeze pasii: o prea mare nerabdare le poate reduce sansele de succes. Vor sa faca multe (aproape totul) pe cont propriu, fara ajutorul altora, ca sa fie siguri de rezultatul obtinut sau de mesajul transmis.

Gemeni

In aansamblu, Racii se bucura de o primavara destul de incarcata; luna aprilie se incadreaza foarte bine pe aceasta linie. Au elan si incredere in ei insisi, se bucura de inceputuri legate de meserie sau de o noua pozitie profesionala, de lansarea unei firme, nu se dau la o parte din fata provocarilor si a dificultatilor, a unui examen la care sunt supusi de catre un sef sau de un client mai pretentios (situatii ce pot aparea mai ales in saptamana 18-20 aprilie).

Dupa munca, si rasplata (sau odihna): se bucura de toate excursiile si deplasarile de care au parte in aceasta perioada, de peisajele vazute, de istorii ale locurilor pe care le strabat, fac cunostinte interesante cu oameni de pe alte meleaguri.

Pentru cei mai tineri, incepand de la jumatatea lunii cresc sansele sa ajunga pe langa o persoana cu functie de conducere si sa ajunga sa inteleaga cum se vad lucrurile de la un nivel superior; vor sti, in consecinta, ce cale sa urmeze, pe ce sa puna accentul in continuare, ce calitati sa isi slefuiasca sau ce cursuri sa urmeze.

Leu

Aprilie se anunta a fi o luna ceva mai lejera pentru nativii zodiei Leu decat martie: se reduc presiunile din partea sefilor, autoritatilor, eventualelor controale.

In schimb, continua o perioada destul de incarcata sub aspect financiar: tot felul de plati al caror termen se apropie de scadenta, propuneri de afaceri sau de investii comune cu un partener care nu sunt suficient de realiste sau de justificate. Tocmai de aceea este bine sa treaca prin filtrul experientei si al judecatii lor, sa nu lase de la ei pe motivul ca „ celalalt sigur se pricepe si a evaluat situatia exact”. Aspecte mai bune in plan financiar incepand cu data de 18 aprilie (cel putin ies de sub presiunea unor plati sau cheltuieli neprevazute).

Oportunitati sau interes pentru deplasari, excursii in strainatate; au sansa sa cunoasca oameni de valoare in acele locuri, care le fac o buna impresie si poate ca in timp vor ajunge sa colaboreze cumva sau poate ca au de castigat de pe urma experientelor pe care respectivii le impartasesc nativilor Leu.

De-a lungul intregii luni (in special in zilele de 9, 10 si 22) exista riscul unor tensiuni, divergente de puncte de vedere in raport cu prieteni sau cu oameni din breasla lor. In sine nu sunt situatii care sa conduca la dusmanie, insa ii forteaza sa se deschida altor puncte de vedere si sa caute argumente solide pentru pozitiile lor.

Fecioara

O luna destul de animata pentru nativii zodiei Fecioara, cel putin in prima sa jumatate. Se afla sub presiunea unor rezultate, a timpului; poate ei insisi isi stabilesc un obiectiv de atins intr-un interval limitat de timp. Foarte posibil ca acest lucru sa fie facut ca reactie la rezultate obtinute de colegi, de oameni pe care ii cunosc de multa vreme sau chiar si inspirati de exemple despre care afla din mass-media ori de la partenerul de viata.

Viata sociala este bogata in prima jumatate a lunii: se bucura de intalniri si de noi cunostinte. Mercur (patronul lor) se afla in mers direct acum si le ofera revederi si sansa de a lamuri o neintelegere, o impresie gresita pe care au lasat-o.

Si sfera sentimentala este importanta pentru ei si destul de bogata: se bucura sa petreaca timp si sa aiba tot felul de activitati comune cu partenerul de viata, au sansa unei intalniri remarcabile (cei care sunt in cautarea jumatatii), beneficiaza de increderea si bunavointa celor cu care vin in contact. Este o perioada de care trebuie sa profite agentii de vanzari, impresarii etc.

Balanta

Pentru nativii zodiei Balanta sfera parteneriala este cea mai solicitata in primele doua decade ale lunii. Este maxim interesul pentru gasirea unui partener, pot fi surprinsi de atitudini sau cerinte extravagante ale celuilalt (mai multa libertate sau poate ca respectivul vrea sa se dedice unui proiect personal, unei pasiuni sau pur si simplu i se impune un program mai aglomerat din partea celor pentru care lucreaza).

Pentru cei care nu sunt intr-o relatie, chiar in prima saptamana a luniui aprilie se poate ca cineva din cercul lor de cunoscuti sau un coleg/a de munca sa isi manifeste interesul fata de ei, iar urmatoarele saptamani pot constitui o surpiza placuta de ambele parti.

Zona profesionala nu prezinta mari provocari in aceasta luna astfel incat isi pot indrepta timpul si atentia spre formarea sau consolidarea unei relatii sentimentale. Referitor la activitatea profesionala: nu li se cer acum performante si rezultate, insa este o perioada excelenta pentru dezvoltarea unor abilitati, formarea unor automatisme, descoperiri personale, acumularii de experienta.

Excursiile si calatoriile le ofera sansa repararii unor relatii (daca este cazul), unor discutii profunde cu partenerul de viata ori sa se cunoasca mai bine cu cel care le face curte. Evident, si satisfactii de natura sufleteasca sau intelectuala, emotii pe care sa le traiasca alaturi de celalalt.

Scorpion

Sunt aspecte impartite pentru nativii zodie Scorpion de-a lungul lunii aprilie. Exista o incarcatura destul de importanta in ceea ce priveste activitatea lor: daca zona profesionala le ofera ragaz, isi propun ei insisi sa faca ceva constructiv, sa repare, sa cunoasca, sa se initieze in tainele unui domeniu, sa dea o mana de ajutor unor rude mai in varsta etc.

Si mai totul in aceasta perioada il fac din placere: simt nevoia sa daruiasca, poate se distreaza mesterind, au o satisfactie observand in mod direct cum functioneaza lucruri. Exista poate si o motivatie de alta natura: vor sa obtina admiratia sau respectul altora, recunoastere din partea colegilor, a unui sef etc.

Bune sanse sa gaseasca in aceasta luna un sponsor pentru proiectele lor sau un credit in conditii acceptabile pentru o afacere (mai degraba isi doresc sa stie ca au la nevoie o rezerva pe care sa o foloseasca pentru un interval relativ scurt de timp). In ansamblu, sfera financiara ii favorizeaza; tot ce au de facut este sa raman chibzuiti si sa nu se lase prada tentatiilor si unor asa-zise oferte de nerefuzat.

In sfera sentimentala lucrurile revin la normal acum (Marte a traversat in martie zona care predispune la conflicte, neintelegeri, pretentii exagerate sau atitudini de neinteles din partea partenerului de viata), lucru care constituie o usurare sufleteasca pentru ei. Dupa caz, in a treia decada a lunii se poate vorbi despre casatorie sau despre reinnoirea juramintelor.

Sagetator

Pentru nativii zodiei Sagetator luna aprilie se anunta a fi destul de dinamica. Pana in noiembrie Jupiter se afla in semnul lor si le aduce oportunitati diverse si lectii importante; de fapt, au mai degraba sansa sa invete din succese (ale lor, in special, dar si din ale altora).

Iar in aprilie sansa sau oportunitatile apar prin intermediul altora: sunt cautati, ofertati. Este o luna excelenta pentru cei care lucreaza cu publicul, performeaza ca artisti, entertaineri; de asemenea si pentru sportivi (goluri, executii spectaculoase, pot avea rolul principal in intoarcerea unui rezultat, intr-o calificare etc.). Se pot pune acum bazele unui parteneriat de succes sau ale unei prietenii de care se vor bucura o lunga perioada de timp.

Sub o forma oarecare pot lua parte la o competitie (oficiala sau nu), iar acest lucru nu face decat sa ii stimuleze. Isi poate manifesta cineva neincrederea in ei ori ii provoaca la intrecere („sa vedem la sfarsitul lunii cine a obtinut rezultate mai bune”).

Capricorn

Aprilie se anunta a fi o luna destul de incarcata pentru nativii zodiei Capricorn si care le solicita prezenta in locuri diverse. Sunt poate nevoiti sa faca naveta pentru o perioada sau poate ca sunt trimisi in delegatii, sunt chemati pentru interventii sau prestatii si in alta localitate sau zona (daca au activitate pe cont propriu). Pentru ei acest lucru li se poate parea foarte bun, caci sunt genul de oameni care au tendinta sa se plictiseasca in lipsa unui program sustinut sau a unui obiectiv important.

Pot „face cunostinta” cu un nou set sau gen de echipamente, scule, materiale, dispozitive, tehnici de lucru si vor cauta sa se puna la curent cu noutatile din domeniul lor intr-un timp cat mai scurt. Interes pentru tot felul de cursuri de pregatire de mai scurta sau mai lunga durata.

Primele doua decade ale lunii ii aduc mai des in contact (de drag sau de nevoie) cu frati, surori, veri: se ajuta, se sprijina, se consulta, au grija de copilul celuilalt etc. Isi intaresc imaginea de stalp al familiei chiar daca varsta lor este mai mica decat a celorlalti. Cu ocazia unei petreceri de familie se poate vorbi despre o afacere in comun; ei sunt pregatiti de eforturi, de un nou drum profesional sau de afaceri, de munca fara prea multe ragazuri pana cand incep sa fie obtinute rezultate.

Varsator

Cu siguranta, nativii zodiei Varsator nu vor avea motive de plictiseala in luna aprilie. Daca nu sunt actualmente angrenati intr-un proiect (lucru foarte putin probabil), gasesc tot felul de activitati prin care sa isi puna in valoare cunostinte, talente sau abilitati. Atmosfera din grupul de prieteni ii stimuleaza, le da idei; sau poate ei insisi considera ca a sosit timpul sa materializeze un vis mai vechi.

Sfera financiara este cel mai bine aspectata in primele doua decade ale lunii: li se restituie un imprumut, li se face o plata care a fot intarziata, incaseaza bani de pe urma vanzari unor bunuri prin intermediul unui site. Evident, nu sunt de neglijat veniturile de pe urma afacerilor sau a activitatii pe cont propriu. Trebuie mentionat si faptul ca ramane bine aspectata obtinerea unor fonduri nerambursabile sau in conditii avantajoase, subventii, stimulente etc.

Pe de alta parte, stiu si sa isi arate recunostinta fata de cei care le-au fost de ajutor la un moment dat, care i-au incurajat sau sfatuit inainte de lansarea unui proiect, a unei afaceri.

Pesti

Un inceput de luna grozav pentru nativii zodiei Pesti: se simt bine in pielea lor, impacati cu alegerile pe care le fac. Sunt, intr-un fel, favoritii celor care vin in contact, ai publicului, ai sefilor, ai unor potentiali clienti sau parteneri de afaceri.

Multe lucruri bune vin acum spre ei fara un efort special din partea lor, iar tot ce au de facut este sa faca o evaluare si o sortare a acestora.

Aspecte minunate si pentru sfera sentimentala: partenerul ii gaseste drept irezistibili, le acorda timp si atentie, le face complimente si declaratii de dragoste. Greu de crezut ca cei care nu sunt actualmente intr-o relatie nu si-ar putea gasi un partener: sunt curtati, cautati. Mercur nu mai este retrograd si le da posibilitatea lamuririi unor neintelegeri de acum cateva zile sau saptamani, stergerea unei eventuale impresii neplacute.

Prima decada a lunii le poate aduce surpriza unei intalniri importante: fac cunostinta cu cineva care are experienta, influenta in zona lor de activitate, in domeniul pentru care se pregatesc, intr-o organizatie la ale carei porti bat.